|
Înscrie-te la competiţia platourilor reci!
Secţiunea „Platouri Reci” a concursului „Etaleazăţi Aptitudinile” se va desfăşura la Târgu Mureş, în ziua de sâmbătă, 27 martie 2010, fiind parte a programului expoziţiei GastroPan. Expoziţia internaţională GastroPan, ce se va desfăşura în perioada 26-28 martie 2010, la Târgu Mureş, va prilejui desfăşurarea mai multor concursuri profesionale tematice, prin care urmărim atât descoperirea de noi talente cât şi promovarea talentelor existente. Vor fi premiate cele mai atractive platouri reci. La categoria Platouri preparate reci (G1), lucrările prezentate trebuie să evidenţieze asemănările şi diferenţele dintre gastronomia românească şi cea internaţională. La această categorie vor fi prezentate platouri de preparate culinare reci, în ierarhizarea cărora vor conta atât compoziţia (ingrediente, compoziţia nutritivă, alergeni), cât şi montajul sau aspectul deosebit. Data desfăşurării: Sâmbătă, 27 martie 2010; Locaţie: Târgu Mureş, Hotel President – Centrul Expoziţional; Eveniment: Concursul „Etalează-ţi Aptitudinile”, Secţiunea Gastronomie [G] Scopul: Promovarea noilor tendinţe în gastronomie şi descoperirea de noi talente; Organizatori: redacţia revistelor Gastromedia şi Brutarul, Desfăşurător: Data limită de înscriere în concurs: 15 martie 2010; Click aici pentru inscrieiri. Concurenţii se vor prezenta la concurs cu produsele realizate în prealabil sâmbătă, 27 martie, în intervalul orar 09:00 – 10:00. Deliberarea juriului se va desfăşura între orele 10:00 – 14:00. Decernarea premiilor va avea loc în aceeaşi zi, la ora 15:00; INFO: Detalii despre condiţiile de participare la concursurile „Etalează-ţi Aptitudinile” găsiţi pe pagina oficială a expoziţiei GastroPan, www.gastropan.ro sau la numărul de telefon: 0266-219392
|